HiSky a fost certificată în România

HiSky a devenit cea mai nouă companie aeriană din România. Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis la data de 11 decembrie 2020 certificatul de operator aerian (AOC) companiei HiSky Europe. AOC-ul românesc (cu numărul RO-074) devine dovada că proiectul HiSky are planuri mari pentru următorii ani și că nu s-a lăsat descurajată de Pandemie.

Pe lângă faptul că a obținut AOC-ul românesc, HiSky este prima companie din România certificată Part CAMO după noua legislație intrată în vigoare la finalul lunii septembrie 2020. Asta presupune o procedură de certificare făcută în conformitate cu cele mai noi reguli europene în domeniul aviației civile.

Procesul de obținere a AOC-ului românesc a fost lansat în vara lui 2020 și, conform procedurii, a durat câteva luni.

Amintim că HiSky a anunțat contracte de achiziție în regim dry-lease a două aeronave de tip Airbus (vârsta medie: 15 ani), partener fiindu-le Air Lease Corporation - o companie lideră pe piața leasing-lor avia, cu un portofoliu investițional de peste 22 miliarde USD.

În perioada ce urmează compania HiSky va pune în vânzare bilete și va anunța oficial rutele pe care le va opera, dar și când vor debuta zborurile comerciale.

Despre:

HiSky a fost certificată ca operator aerian moldovenesc în luna ianuarie, 2021 (AOC-ul cu numărul MD-025) și ca operator aerian european – în decembrie, 2020 (AOC-ul cu numărul RO-074). HiSky pune la dispoziția pasagerilor bilete din Cluj, Iași, Satul Mare și Chișinău și operează zboruri regulate și charter spre spre mai multe destinații importante din Europa, Asia și Africa. Serviciile sau orice alte informații despre HiSky pot fi consultate pe site-ul www.hisky.aero.

image
Ultimele Știri