Tel Aviv

Tel Aviv, cel mai mare oraș din Israel, după Ierusalim, este o destinație plină de contraste. Clădiri noi, din sticlă, la un loc cu edificii ridicate în urmă cu peste 2.000 de ani, plaje largi cu nisip fin și o viață de noapte efervescentă – așa ar putea fi prezentat Tel Aviv în câteva cuvinte. Datorită acestui amalgam de experiențe, este și o destinație ce atrage anual pes-te trei milioane de turiști.

Tel Aviv găzduiește mare parte din instituțiile de stat israeliene și, alături de alte nouă orașe din jurul lui formează conglomeratul urban Guș Dan, cu o populație de peste trei milioane de locuitori.

Pentru a vizita Israelul este nevoie de pașaport, deoarece se află în afara Uniunii Euro-pene, iar pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin 6 luni de la data prevăzută pentru in-trarea în Israel. Turiștii nu au nevoie de viză pentru o ședere de maximum 90 de zile, într-un interval de șase luni. La intrarea şi ieşirea din Israel este obligatorie declararea su-melor de bani în valoare de peste 83.000 shekeli (aproximativ 17.700 dolari) sau echiv-alentul în alte valute. Odată ajuns în Israel, fiecare persoană va fi intervievată individual de către agenții de securitate cu privire la scopul și durata călătoriei.

Obiecte permise fără plata taxelor vamale, conform informațiilor de la MAE:

  • îmbrăcăminte, încălțăminte și obiecte de toaletă personală în cantităţi normale pentru bagaje de mână;
  • 1 litru alcool şi 2 litri de vin/persoană (numai în cazul persoanelor cu vârsta de peste 17 ani);
  • 250 grame produse din tutun/persoană (numai în cazul persoanelor cu vârsta de peste 17 ani);
  • alte obiecte personale cu condiția să nu aibă valoarea mai mare de 200 dolari
  • alimente în greutate de maximum 3 kg, cu condiția ca fiecare aliment să nu aibă greu-tatea mai mare de 1 kg;
  • alte articole permise: aparat de fotografiat; aparat de filmare; radio; televizor; aparat de înregistrat; binoclu; bijuterii personale; instrumente muzicale; căruț pentru copii sau pentru persoane cu handicap; cort şi echipament de camping; echipamente de sport; bi-cicletă fără motor (numai una); alte echipamente de călătorie.

În cazul în care plănuiești să închiriezi o mașină, este permisă utilizarea permisului de conducere românesc.

La vizitarea locurilor sfinte din Tel Aviv și din Israel, femeile trebuie să aibă umerii și pi-cioarele acoperite, iar bărbații trebuie să poarte cămăși cu mânecă lungă și pantaloni lungi. La muzeele memoriale și altarele evreiești, bărbații trebuie să aibă capul acoperit cu kipah sau cu o pălărie. Moneda folosită în Israel este shekelul israelian nou (NIS) si agorotul, diviziunea shekelului. Doar în magazinele destinate în mod special turiștilor se poate plăti în euro sau dolari, în magazinele obișnuite se plătește doar în shekeli.

Zborul din România și R.Moldova în Tel Aviv durează mai puțin de 3 ore. Cazarea la hotel costă în jur de 80 -150 euro, dar există și opțiuni mai ieftine în hosteluri. Masa pentru două persoane costă în jur de 25 euro, iar o bere în club, în jur de 10 euro.

Tel Aviv este un oraș care merită din plin atenția ta și care poate fi experimentat chiar și printr-o vacanță scurtă, un city-break. Este o destinație plină de farmec, în care ai contact cu numeroase culturi și trebuie inclusă, cu siguranță, în planurile tale de vacanță.

image