HiSky lansează 3 curse din Târgu Mureș

29.10.2021

HiSky deschide o nouă bază operațională, a treia la număr, pe Aeroportul Internațional Târgu Mureș. Compania va începe operararea zborurilor în luna decembrie, curent, pe trei curse de linie: Paris, Londra și Milano.

„Deschiderea unei noi baze operaționale, în primele noastre opt luni de operare, ne reconfirmă ambițiile și determinarea de a deveni o companie accesibilă pentru românii din cât mai multe județe. Le mulțumim partenerilor din Targu Mureș pentru receptivitatea și căldura cu care ne-au primit, iar pasagerilor le garantăm experiențe frumoase în ceea ce privește călătoria cu avionul”, a declarat Iulian Scorpan, director general HiSky.

Zborurile spre aeroportul Stansted din Londra vor fi operate în fiecare miercuri și sâmbătă din 18 decembrie 2021. Prețurile încep de la 39.99 euro.

Cursa Târgu Mureș – Paris va fi operată pe aeroportul Beauvais, în zilele de joi și duminică începând cu data de 19 decembrie 2021. Prețurile încep de la 39.99 euro.

Zborurile spre Milano vor debuta în 20 decembrie 2021. Această rută va fi operată în fiecare zi de luni și vineri pe aeroportul Bermago. Prețurile încep de la 30.83 euro.

Autoritățile din Târgu Mureș și conducerea Aeroportului au salutat decizia privind deschiderea bazei operaționale a companiei HiSky.

Biletele sunt deja disponibile pe www.hisky.aero și la agențiile partenere.

”Fiecare companie aeriană nouă, fiecare zbor nou, reprezintă o oportunitate pentru regiune deoarece devin ușor accesibilie marile orașe ale lumii. De îndată ce vor porni cursele noi vom putea ajunge la Paris, Londra și Milano mai ușor și mai rapid, dar numărul destinațiilor va crește și mai mult în anul viitor. Acesta este un alt pas important pentru ca Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș să devină un nod de transport al regiunii, prin care vom putea ajunge la destinaţii turistice populare, dar și să ajungem în centrul fluxului de trafic aerian internaţional”, afirmă Președinte Consiliul Județean Mureș, dl. Peter Ferenc.

”Conform proverbului ”după muncă și răsplată” Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș, poarta aeriană a Transilvaniei, se află într-un proces amplu de dezvoltare, lucru care a fost observat și de unul dintre partenerii noștri de încredere: operatorul aerian HiSky Europe. Consolidăm acest statut prin deschiderea unei baze operaționale cu o aeronavă Airbus A 320 aparținând HiSky Europe. Dat fiind numărul mare de solicitări și luna decembrie fiind luna cadourilor, surpriza noastră pentru pasageri constă în lansarea zborurilor spre Paris, Milano și Londra. Reușita o vom simți prin mulțumirea pasagerilor care aleg să ne calce pragul”, a completat Președinte Consiliul de Administrație Regia Autonomă Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș, Andrei Peti.

Zborurile vor operate cu aeronavă Airbus A320.

Reamintim că HiSky este o companie aeriană certificată în România și R.Moldova. Operează zboruri de linie și zboruri charter de pe 7 aeroporturi internațioanale (Cluj, Iași, Satu Mare, Baia Mare, Targu Mures, Oradea și Chișinău), spre 15 destinații importante din Europa, Asia și Africa. HiSky are o flotă compusă din două Airbus A320 (YR-BEE, YR-SKY) cu 180 de locuri și un Airbus A319 (ER-SKY) cu 144 de locuri. Vârsta medie a celor trei aeronave HiSky este de 11 ani. Serviciile sau orice alte informații despre HiSky pot fi consultate pe site-ul www.hisky.aero.

image
Ultimele Știri