Frankfurt este al 4-lea cel mai mare oraș din Germania, o metropolă superbă renumită mai ales pentru clădirile ultra moderne dar și pentru numeroase evenimente care fac deliciul publicului. Frankfurt poate fi catalogat ca fiind un important punct de legătură, cel mai aglomerat aeroport din Germania se află în Frankfurt. Orașul este și un centru financiar, fiind sediul Băncii Centrale Europene și al Bursei de Valori din Germania.
Dincolo de aceste aspecte, Frankfurt rămâne un oraș al contrastelor. Afaceriști, studenți, bancheri, oameni simpli coexistă într-un oraș unde zgârie-norii și clădirile vechi, bine întreținute, se află într-o armonie perfectă. Celebrele autostrăzi germane și căile ferate se intersectează, pentru cei aproximativ 650 000 de persoane care fac naveta zi de zi pentru a ajunge în diferite zone ale orașului. Mulți străini au observat frumusețea orașului și oportunitățile pe care le oferă, astfel au ales să trăiască în Frankfurt pentru a se bucura de o viață liniștită și lipsită de griji. Aproximativ 40% dintre locuitorii metropolei sunt străini și nici măcar nu au cetățenie germană.
Cea mai bună perioadă pentru a vizita Frankfurt este cea cuprinsă între începutul primăverii și sfârșitul toamnei. În această perioadă, temperaturile sunt plăcute și ușor de suportat, nedepășind 25 de grade Celsius. Desigur, există și zile toride, caniculare atunci când mercurul urcă în termometre până la valoarea de 35 de grade Celsius. Iernile sunt reci și ploioase și cu siguranță nu te vei putea bucura în totalitate de vacanța în Frankfurt. În zonă, ninge foarte rar, așa că sunt slabe șanse să vezi fulgi de nea.
De-a lungul anului, au loc în Frankfurt numeroase evenimente care se încheie cu focuri de artificii spectaculoase. Frankfurt este un oraș tânăr, plin de viață unde oamenii adoră să petreacă până târziu în noapte. Așa cum era de așteptat, petrecerile din oraș nu ar fi la fel în lipsa berii germane de cea mai bună calitate. Va trebui să te adaptezi și să te distrezi în stilul locuitorilor, dar vei pleca acasă cu amintiri de neuitat.
Așadar, Frankfurt este un oraș superb și nici o vacanță prelungită nu ar fi de ajuns pentru a admira îndelung frumusețile metropolei. Anual, peste 3 milioane de turiști străini vi-zitează Frankfurt.
